Diagnosticul de laborator al diabetului zaharat

 

 

Există 3 metode de laborator pentru  diagnosticul diabetului zaharat, oricare dintre ele putând fi folosită cu succes:

 

Ø      Glicemie à jeun (bazală)  ≥ 126 mg/dl (7 mmol/l), unde à jeun  reprezintă lipsa aportului caloric pentru cel puţin 8 ore înaintea testării

SAU

Ø      Simptome de hiperglicemie şi o determinare arbitrară a glicemiei ≥ 200 mg/dl     (11,1 mmol/l). Prin arbitrară se înţelege aici orice moment al zilei, fără legătură cu momentul ultimului aport caloric. Simptomele clasice de hiperglicemie includ: poliurie, polidipsie, pierdere în greutate  aparent inexplicabilă

SAU

Ø      Glicemie ≥ 200 mg/dl (11,1 mmol/l) la 2 ore în cadrul testului oral de toleranţă la glucoză (TTGO). Testul trebuie efectuat în condiţiile specificate de OMS, folosindu-se 75 g glucoză anhidră dizolvată în apă

 

În absenţa simptomelor hiperglicemice, diagnosticul de diabet zaharat trebuie confirmat prin repetarea testării într-una din zilele următoare. Diagnosticul diabetului zaharat pe baza hemoglobinei glicozilate (HbA1c) nu este recomandat în momentul de faţă.  

 

Glicemia bazală modificată (GBM) şi scăderea toleranţei la glucoză (STG)

Comitetul de Expertiză a Diagnosticului şi Clasificării Diabetului Zaharat a recunoscut existenţa unui grup de subiecţi a căror glicemii, deşi nu întrunesc criteriile necesare diagnosticului de diabet, sunt totuşi prea mari pentru a fi considerate normale.

În funcţie de glicemia à jeun pacienţii pot fi clasificaţi după cum urmează:

Ø      Glicemie à jeun < 100 mg/dl (5,6 mmol/l) – glicemie bazală normală

Ø      Glicemie à jeun între 100 – 125 mg/dl (5,6 – 6,9 mmol/l) – glicemie bazală modificată, GBM (în engleză, IFG – impaired fasting glucose)

Ø      Glicemie à jeun ≥ 126 mg/dl (7,0 mmol/l) – posibil diagnostic de diabet zaharat, acesta trebuind confirmat, după cum scrie mai sus

        În cazul folosirii testului oral de toleranţă la glucoză se disting categoriile :

Ø      Glicemie la 2 ore  < 140 mg/dl (7,8 mmol/l) – toleranţă normală la glucoză

Ø      Glicemie la 2 ore între 140 – 199 mg/dl (7,8 – 11,1 mmol/l) – scăderea toleranţei la glucoză, STG (în engleză, IGT – impaired glucose tolerance)

Ø      Glicemie la 2 ore ≥ 200 mg/dl (11,1 mmol/l) – posibil diagnostic de diabet zaharat, acesta trebuind confirmat

Pacienţii cu GBM şi/sau STG sunt consideraţi “ pre-diabetici ”, subliniindu-se astfel riscul relativ crescut de a dezvolta în viitor diabet zaharat. În absenţa sarcinii, GBM şi STG nu sunt entităţi clinice propriu-zise (“ boli ”), ci mai degrabă factori de risc pentru diabet şi pentru boli cardiovasculare.

 

Diagnosticul diabetului gestaţional

În trecut se recomanda screeningul diabetului gestaţional la toate femeile gravide. Totuşi s-a demonstrat că există anumiţi factori în prezenţa cărora femeile pot fi considerate ca având risc scăzut de a dezvolta intoleranţă la glucoză şi că nu este eficient din punct de vedere al costurilor să se efectueze screening şi acestora.  Femeile gravide care întrunesc toate criteriile de mai jos se incadrează în grupul cu risc scăzut, la care screeningul nu este necesar :

·        Vârsta sub 25 de ani

·        Greutate normală

·        Nu au antecedente familiale de diabet zaharat (rude de gradul 1)

·        Nu au antecedente personale de alterare a metabolismului glucozei

·        Nu au antecedente obstetricale cu repercusiuni negative (poor obstetric outcome)

·        Nu aparţin unei grupări etnice/rasiale cu prevalenţă crescută a diabetului zaharat (americani hispanici, americani nativi, americani de origine asiatică, afro-americani, locuitori ai insulelor din Pacific)

Evaluarea riscului de a dezvolta diabet gestaţional ar trebui făcută la prima vizită prenatală. Gravidele cu risc crescut (obezitate marcată, antecedente personale de diabet gestaţional, glicozurie sau antecedente familiale puternice de diabet) ar trebui testate glicemic cât mai curând posibil. Dacă rezultatul este negativ, ele ar trebui retestate între săptămânile 24 – 28 de gestaţie. Gravidele cu risc mediu ar trebui testate între săptămânile 24 – 28 de gestaţie.

Detectarea unei glicemii à jeun > 126 mg/dl (7,0 mmol/l) sau a unei glicemii arbitrare > 200 mg/dl (11,1 mmol/l) reprezintă criteriile de diagnostic pentru diabetul gestaţional. În absenţa simptomelor de hiperglicemie, diagnosticul trebuie confirmat prin retestare într-una din zilele următoare. Confirmarea diagnosticului pe baza criteriilor de mai sus face ca testul de toleranţă la glucoză să nu fie necesar. În  absenţa gradului de hiperglicemie necesar diagnosticului, evaluarea gravidelor cu risc mediu sau crescut poate urma una dintre următoarele două căi:

·        “ Într-un pas ” -  realizarea directă a unui test diagnostic de toleranţă la glucoză. Această cale poate fi mai eficientă din punct de vedere al costurilor la pacienţii cu risc crescut, cum ar fi unele grupuri de americani nativi.

·        “  În doi paşi “ – realizarea unui screening iniţial prin măsurarea glicemiei la 1 oră după administrarea unei doze orale de 50 g glucoză şi apoi realizarea unui test diagnostic de toleranţă la glucoză numai la subgrupul de gravide ce depăşeşte valoarea glicemică prag stabilită pentru  testul iniţial. Stabilind acest prag la 140 mg/dl (7,8 mmol/l) se pot identifica aproximativ 80% dintre femeile cu diabet gestaţional, procentul crescând până la 90% în cazul stabilirii pragului la 130 mg/dl (7,2 mmol/l).

Indiferent de calea folosită, diagnosticul este bazat pe TTGO. Se poate folosi atât testul cu 100 g glucoză, cât şi cel cu 75 g glucoză. În prezent folosirea primului este considerată de elecţie. Valorile corespunzătoare ambelor teste se găsesc în tabelul de mai jos:

TTGO	Glicemie	mg/dl	mmol/l
100 g glucoză	à jeun	95	5,3
	1 oră	180	10,0
	2 ore	155	8,6
	3 ore	140	7,8
75 g glucoză	à jeun	95	5,3
	1 oră	180	10,0
	2 ore	155	8,6

 

Pentru un diagnostic pozitiv este necesar ca 2 sau mai multe dintre valorile obţinute să fie cel puţin egale sau mai mari decât valorile corespunzătoare din tabel. Testul trebuie efectuat dimineaţa, după o perioadă de 8 – 14 ore fără aport caloric şi după cel puţin 3 zile de dietă fără restricţii (≥ 150 g carbohidraţi pe zi) şi fără limitare de efort. Pacienta trebuie să rămână aşezată pe parcursul testului şi să nu fumeze.

 

Articol original : Diagnosis and Classification of Diabetes Mellitus. Diabetes Care, volume 31, Supplement 1, January 2008